Memoirs of an insomniac

* Sometimes it’s easier to die rather than to get some sleep.*

Eu si somnul suntem despartit de multi ani. Inca locuim impreuna, chiar stam impreuna in acelasi pat, eu intr-o parte, el mereu in alta; nu ne intersectam niciodata. Noaptea unul dintre noi iese sa se plimbe de nebun pe strazi. Acum ceva timp, asta era “remediul” meu pentru orice….

*****

Ma uit mereu la ceas. Ma gandesc cum naiba e iar 5 dimineata. Mai incerc odata sa adorm. Ma foiesc, imi trag perna pe ochi, ma rasucesc in pat de parca ar fi plin de spini. Trag perdelele, pun muzica, inchid muzica. Iar… pentru a nu stiu cata oara, cine mai tine socoteala?… Ma ridic din pat, imi zic ” o tigara si dup-aia dorm”. Cat de rar se intampla ca urmarea chiar sa se intample…

Trec prin viata net superior treaza mai mult decat dormind. Candva, demult, stiam sa dorm. Cred ca am uitat cum se face si asta nu mai e ca mersul pe bicicleta.

Candva, demult, stiam sa dorm. Nu era somn, totusi. Era “inchide ochii, ascunde-ti fata acolo si zambeste”. Si cand nu era somn, era altfel. Aveam un geam al meu unde furam locul pisicii, pe vremea cand inca scriam, pe vremea cand noptile veneau cu multe rasete si pahare de vin rosu, sec, cu multe filme si lumini stinse si saruturi pe umar furate, pe ascuns.

Astazi… nu mai doarme nimeni. Ratacim uneori pe strazi, noaptea tarziu, pe rand, unul cate unul. Uneori, nu ratacim deloc si in jur e mult zgomot, prea mult, zgomotul ala care te secatuieste pana cand, in final, in loc de somn, lesini, cu putin noroc.

Iar noaptea tarziu… cine mai poate sa fuga de ceea ce ar fi mai simplu sa nu-ti mai amintesti?…

Leave a comment »

Still thinking

of running towards the sea, without looking back.

Take off my shoes, undress all my worries.

All I would need would be THAT smile and a song. Wouldn’t know exactly which one to pick…

Can’t go back. Don’t want to be here. So I’ll just wait…

Leave a comment »

Poveste de viata

“Vis de om, de om trezit din somn…”  – slalom si drifturi printre cosmaruri si vise dubioase, asa, ca florile ascunse de mucegai… frumosul e acolo insa, bine ascuns, poate prea bine ascuns totusi…

*****

Dimineti agitate, fluieraturile muncitorilor si un domn batran care spune mereu “saru’mana, domnisoara. Azi zambiti?”. Oamenii sunt asa cum sunt, cine sunt eu sa-i schimb?… Unde sunt florile, palatele si eroii, vorba cantecului? Cum ne-am ratacit din drumul ala care trebuia?…

*****

Straini cu intentii bune ascunse sub un zambet politicos, oameni necunoscuti care cred in ce credeai tu odata pentru tine azi. Faith can be so strong but so hard to hold on to at times… Then what?

*****

Trecutul inca te defineste cumva, fie ca aduce cu el o lacrima inghitita pe ascuns sau un zambet. Speranta…. e totusi cea mai mare curva, aia care petrece cu tine cea mai frumoasa noapte din viata ta doar pentru ca dimineata sa constati ca a plecat fara sa lase vreo urma ca a fost vreodata acolo. Moare ultima, totusi, de fiecare data…

*****

Vis de om, de om trezit din somn, ca-n cantec. What do you do when you can’t go back and the road ahead is blocked?…

P.S. Never pray for mercy, always pray for strength. And at least one smile a day.

Comments (2) »

Stii cat de putin iti trebuie

ca sa fii “viu”? Cat de putin si de banal si uneori departe de “the greatest things in life”?

Ai nevoie de un viciu, in primul rand. Toti avem nevoie de vicii, ne intretin fericirea intr-un mod aparte, ca nimic altceva, jur. Judge me by my vices, they’ll tell you enough…

Ai nevoie de un pat in care sa dormi, in care sa te trezesti, in care sa te ascunzi, pe care sa il imparti.

Mai ai nevoie de oameni in jurul tau, oameni misto, oameni cu care ai o chimie la nivel de suflet, aia care te fac sa zambesti chiar si atunci cand iti spun ce nu vrei sa auzi.

Ai nevoie de ceva misto, ceva care sa iti placa. Nu un hobby. Ceva-ul ala pentru care sa te trezesti dimineata happy, ca altfel… imbatranesti devreme.

Ai nevoie de “acasa”, indiferent ce inseamna asta pentru tine, ca e un loc, o senzatie sau un om.

Si mai ai nevoie de niste dragoste. Nu corny, nu cliseic, nu The Beatles. Fara ea, te-ai dus dracu’ scurt. Ti se pare uneori ca fara ea e bine, e mai usor, e mai simplu, dar… n-ai “tinta”, esti descentrat, dezumanizat, pe jumatate. Si iti dai seama de chestia asta nu atunci cand n-o ai, ci atunci cand o ai.

Eu?… poate ca n-am totusi toate tiglele pe casa, sunt zbuciumata si impulsiva si uneori musc si zgarii peretii…

Eu?… mi-am dat pumni in cap atunci cand le-am avut pe toate, m-am infuriat atunci cand lipsea ce trebuia.

Dar uneori  imi aprind o tigara, pun o melodie, cea care trebuie, mereu, invat sa tac pentru cateva momente si sa nu mai musc niste gratii imaginare. Si atunci… imi dau seama ca poate totusi am mai invatat cate ceva…

Nebunia mea… e singura trasatura care o sa ma tina vie intotdeauna, neconditionat.

Leave a comment »

Sa fim “obiectivi”, zic…

Cel mai simplu lucru e sa stai pe margine si sa”tragi concluzii” despre altii. Te uiti lung, prinzi cate ceva, te mai uiti o data si apoi emiti pareri. Pe bune, chiar e cel mai simplu lucru din lume…. mai ales daca esti de partea “cealalta” a baricadelor.

Multi dintre noi isi consoleaza constiinta cu siguranta ca, de fapt, nimeni nu judeca, toate lumea are pareri obiective, pertinente, bazate pe argumente fondate bine, accentuate de experiente personale/ experiente ale cunostintelor/ tipare/ etc. Lista poate oricand sa continue desi, in majoritatea timpului, e exact acelasi rahat.

Ne-am nascut toti experti, invatati, psihologi cu aptitudini native, fara scoala, pregatiti la orice ora din zi sau noapte sa dam verdicte sau sa “diagnosticam”. Romanul se pricepe la toate, normal, mai ales la asta. Partea trista e ca in mare parte din timp, credem ca ii “frustram” pe altii, fara sa ne dam seama ca de multe ori frustrarea e de partea noastra, la final.

Poate ca odata, candva, am fost si eu de partea asta. Le stiam pe toate, le judecam pe toate. In mare parte din timp, sunt de partea cealalta, in mijlocul tuturor judecatilor venite din partea altora. Si as vrea sa spun ca lucrul asta ma mai atinge, ma mai framanta, ma mai deranjeaza. Sa lupt impotriva lucrurilor astora?… Neah, nu merita, e “distractiv” sa ii las pe altii sa construiasca in jurul meu ce vor ei, sa ii las sa imi atribuie diferite personalitati, masti, fete. E cel mai simplu lucru din lume. De ce? Pentru ca in timp ce oamenii din jur fac asta, tu iti permiti luxul de a merge printre ei fara masti, exact asa cum vrei. Si chiar e un lux lucrul asta.

Being me? That’s always simple, pacat ca mi-a luat ceva timp sa realizez asta. “Being me” for the rest of the world? That’s the fun part, sa lasi pe fiecare sa te perceapa si sa te vada asa cum vrea, asa cum ii e comod, asa cum isi doreste si cum ii e mai simplu. Unii ar numi asta nesimtire sau nepasare. Eu nu o numesc nicicum, caci n-are sens. E o diferenta fina intre a-ti pasa/ a fi om intre oameni si a ajunge sa te conturezi prin altii, intotdeauna, sa iti pese mai mult de ce spun ei despre tine decat ce stii tu despre tine. Si lupta asta… it’s not that worth it.

Poate ca sunt totusi nebuna, macar un pic, asa cum zic altii…

Totusi,  zilele astea… tac ceva mai mult si zambesc ceva mai des.

Comments (1) »

25

Sometimes, things are…

Leave a comment »

Honesty

scared

not ready to hear “no” and hoping for a “homecoming”

bad at waiting, as always, because for some people, time erases too much, maybe

trying to remain brave, as always, only because I am true to myself

and my heart… she is impacient, loud, skipping some heartbeats and making it impossible to breath at times…

Leave a comment »