Archive for Projects

Writing as a way of life, not living?…

Sunt foarte putini oameni pe lumea asta care inteleg nevoia mea de a scrie… care stiu ca scrisul este o parte din mine fara de care m-as simti doar pe jumatate Ioana.

Si ador hartia si stilourile si le prefer oricand unei tastaturi si unui monitor pentru ca ele ma fac sa percep altfel experienta. E poate mai fizica, mai carnala, mai profunda, odata cu patosul cu care desenez cuvintele pe foaie, odata cu suisurile si coborasurile penitei. Ele redau frenezia scrisului, emotia cu care fiecare cuvant curge pe foaie si da viata unui gand.

Prima oara cand m-am apucat de scris, acum foarte multi ani, tineam un caiet pe care scriam orice ma impresiona. Tin minte cand a gasit mama prima data o poeze scrisa de mine. Si i-a placut enorm. Si cumva nu ma asteptam sa ma incurajeze sa fac lucrul asta in continuare si totusi e cel mai mare sustinator al meu atunci cand e vorba de asta.

In liceu am avut sansa sa public ce scrisesem pana atunci. Si nu am vrut. Cred ca nu eram pregatita sau poate multumita suta la suta. Pentu ca atunci cand e vorba de asta sunt cel mai rau critic al meu.

Dar imi doresc enorm ca peste 10-20 de ani sa fac asta as a full time job. Sa am o casa cu terasa unde sa stau jumatate de zi si sa scriu. Si sa beau vin cu prietenii si uneori sa mai scot capul si in lume pentru ca fara oameni as fi zero. Boem, I know…

Blogul asta e poate un exercitu de perfectionare. De aia scriu toate starile, indiferent cum sunt ele. De aia mi se rupe maxim daca am sau nu admiratori. Pentru ca nu o fac to please somebody. Sure, conteaza feedback-ul. Dar repet, nu scriu pentru a face in mod deosebit cuiva pe plac.

Am avut uneori perioade cand nu puteam sa scriu deloc. Cand ma puneam in fata unei foi de hartie si cuvintele nu vroiau sa iasa, desi erau acolo. Si ma fortam sa le scot, dar ieseau in cele mai barbare moduri. Asa ca renuntam. Si mai asteptam un timp pana erau pregatite sa iasa singure si sa imi ghideze mana doar.

Si e una dintre cele mai frustrante senzatii atunci cand mintea inebuneste si vrea sa scoata tot afara, dar cuvintele refuza sa faca sens. As putea sa reincep discutia pe tema muzei. Dar n-am s-o fac. Pentru ca uneori o gasesc inchisa in casa, in linste, unde cuvintele isi asteapta rabdatoare randul. Alteori o gasesc in mijlocul oamenilor, in franturi de cuvinte sau in soapte sau in fraze nerostite inca. Si atunci simt cum ma mananca degetele si abia astept sa ajung acasa sa scriu. Da, eu sunt fetita aia incruntata din metrou care se uita la voi si din cand in cand scoate un pix si un carnetel si mai scrie ceva.

De multe ori nu pot scrie fara muzica, pentru ca atunci cand e liniste in capul meu nu aud decat forfota gandurilor. E haos. Si am nevoie de ceva care sa le tempereze, sa le ordoneze. Uneori muzica imi dicteaza starile sau eu o dictez pe ea. Sunt o autista din punctul asta de vedere, cum e si sor’mea din altele dar eu am invatat sa maschez lucrul asta fiind o sociabila, gen 😉 🙂 Pentru ca am invatat sa umplu tacerile atunci cand e cazul.  Si din punctul asta de vedere putini oameni stiu ca de fapt sunt timida si rusinoasa si nu mi-e chiar atat de usor sa imi ies din cochilie de fiecare data. Dar am invatat sa o fac chiar si atunci cand nu vine de la sine…

Mama imi spune des ca ar trebui sa scriu si atunci cand sunt fericita, nu doar cand sunt trista. Dar mi-e mult mai simplu sa scriu cand sunt trista pentru ca atunci cuvintele sunt pregatite sa iasa. Cand sunt fericita parca obiectul fericirii mele ma acapareaza cu totul din punctul asta de vedere. In ultima relatie pe care am avut-o, in doi ani si ceva, am scris doar de vreo 3 sau 4 ori. Si din acestea, doar o singura data cand eram fericita. Ciudat, stiu. Dar eram atat de fericita incat ceva din mine nu permitea sa ma abat de la starea asta pentru a scrie… Ulterior am invatat si m-am auto-educat sa scriu no mather if i’m happy or sad.

Am nevoie sa scriu asa cum am nevoie sa respir. Un fost profesor din generala spunea mereu ca gandesc mai repede decat vorbesc si sa scriu si ca ar trebui sa scriu mereu pentru ca nimic din ce e la mansarda sa nu se piarda. Toti doctorii care mi-au facut analize pentru a descoperi sursa insomniilor au gasit o activitate cerebrala intensa, poate cam peste norma. Na, sper sa nu fac scurt circuit intr-o zi, ce pot sa zic :))

Si o sa para ciudat sau o sa para ca sunt nebuna, dar atunci cand sunt in deriva sau derutata sau pur si simplu nu stiu ce e cu mine, e de ajuns sa ma pun in fata unei foi de hartie si cuvintele ies singure din minte si astern pe foaie tot ce e acolo. E poate cea mai buna metoda de tratament 😉

Si in ultimele zile, de cand am venit acasa, ceva s-a declansat in mine, un avant scriitoricesc, sa-i spunem, cum n-am mai avut de ceva vreme. De unde si postul acesta probabil…

Buna, sunt Ioana si scriu. Pe tine ce te face sa fii tu?…

Advertisements

Comments (10) »

O muza, doua muze :))

Un prieten ma intreba acum cateva zile de unde vine toata treaba asta cu creativitatea. Si cum de am stiut de mica, ca as vrea sa fac ceva ce presupune asta. Pai n-am stiut-o la modul constient, ci cred ca mai degraba am simtit-o subconstient si chestia asta m-a ghidat pana am ajuns aici.

Mama cred ca e singurul om care a stiut asta before me. Din toate activitatile mele de copil care se duceau in directia asta: facut haine petru papusi, desenat, scris din clasa a 5-a. Aaa, si sa nu uitam inventivitatea cu care ii carpeam minciuni atunci cand era vorba sa ma scot dintr-una din vesnicele belele pe care le faceam. Nu degeaba mi-a zis Cristi de prima oara cand m-a vazut, dupa ce a vazut-o si pe sor’mea, ca sigur is oaia neagra a familiei :)) :))

Revenind, chiar vorbeam ieri cu un coleg de toata chestia asta cu inspiratia pentru creativi. De unde vine ea, dom’le? Muza, muza, ce e cu muza?…

Pai frate, mie imi vine inspiratia din multe lucruri sau locuri. O chestie e ca ma pocnesc mereu cele mai bune idei in metrou sau in timp ce cineva vorbeste cu mine. In a doua situatie parca intru in coma si nu mai aud nimic din ce mi se spune :))

Inspiratia imi vine cititnd o carte sau dintr-o replica aparent banala dintr-un film sau uitandu-ma la o imagine sau mazgalind ceva pe caiet care se contureaza inconstient in directia in care trebuie. Sau din te miri ce, when i least expect it.

Apoi, de cate ori se intampla ceva care imi acutizeaza starile, apare inspiratia. Cred ca de aia in ultimul an am devenit tot mai dependenta de “deliciile” de moment, de senzatii mici sau mari, am devenit mult mai deschisa la…orice. Tanarul talent tanar zicea el ceva mai demult cum ca traieste pentru senzatii. Bine, T. Bine asta. Adevar a grait gurita aia a ta 😉

Stiu ca o sa sune corny, dar atata timp cat iti lasi toate simturile deschise chestia asta o sa vina mult mai usor si o sa fie din ce in ce mai naturala. o simti prin toti porii, te incita, te trece ca un curent. o simti ca pe cea mai intensa senzatie cu putinta. Pe mine ma inspira si muzica. Ma ajuta sa intru in mood-ul creator, ca sa zic asa. o muzica buna poate sa-ti accentueze starea sau sa-ti futa vibe-ul jur.

Ar mai fi starea de daydreaming. Aia face toti banii uneori. Pentru mine, cel putin. Si uneori starea asta readuce ce trairi din trecut vreau eu. Trebuie doar sa want to trigger them…

Puneti-ma intr-un job blazat si care presupune rutina si in doua luni mor de tristete :))

Mama mi-a zis de multe ori de-a lungul vietii ca sunt o nebuna si o zvapaiata (seman cu ea, na) si ca faptul ca am ars-o rebela in copilarie m-a salvat de la pedepsele severe pe care le-as fi meritat. Si le meritam frate, nu gluma :)) 😉

Nu stiu daca sunt un copywriter bun. Niciodata n-o sa zic asta despre mine pentru ca intotdeauna o sa sper mai mult de la mine si o sa astept mai mult si o sa vreau mai mult si mai bine si mai sus…

Stiu doar ca imi place sa scriu. Orice. Intotdeauna.

Ca o paranteza, apropo de atsa, si-acum ii mai scriu maica-mii chestii ca atunci cand eram mica. Si usualy de la mine cand cineva primeste ceva scris valoreaza si inseamna mai mult decat orice altceva…. Cele mai deep chestii le-am scris in aceasta viata pentru mama si o scrisoare acum 2 ani si ceva.

Cand inveti sa iti pui sufletul pe o foaie de hartie, atunci stii de unde vine inspiratia, stii unde e muza creativa si stii mereu de unde sa o iei 😉

Noapte buna, copii!

Comments (2) »

Back

Primul weekend acasa dupa o luna. Nebunia s-a terminat. Sper ca toate porcariile alea din cafea si redbull sa iasa cat mai repede din organismul meu pentru ca ma omoara surescitarea.

Ieri dimineata am ajuns acasa la 11. Si am dormit de la pranz pana azi dimineata. Ma simt complet rupta de lume si as vrea sa-i vad pe toti cei de care mi-a fost dor in luna asta…

Feels soooooooooo gooooooood at home, in patutul meu… O sa fie naspa pana o sa ma intorc la ritmul meu normal, dupa toata nebunia si haosul din ultima luna. Si culmea, ca n-a fost doar la munca… Pure chaos, my friends….

Am chef sa fac o mie de lucruri si in acelasi timp vreau sa zac. Am chef sa vad o mie de oameni si in acelasi timp nu vreau sa vad pe nimeni. Si trebuie sa ma adun si sa mai fiu si eu cu mine, sa-mi pun tot haosul in ordine…

Cu riscul ca o sa sune corny, am avut noroc de oameni care au fost langa mine one way or another luna asta. Si a contat enorm. N-am clacat. Si asta a contat cred cel mai mult pentru mama, care si-a facut mii de griji ca n-o sa rezist si ca o sa clachez…

N-am chef azi sa povestesc toate cat au fost, bune sau rele. Alta data, maybe…

Song of the day: Pussycat Dolls – I hate this part

“I know you’ll ask me to hold on
And carry on like nothings wrong
But there is no more time for lies
Cause I see the sunset in your eyes

I can’t take it any longer
Thought that we were stronger
All we do is linger
Slipping through our fingers

I don’t want to try now
All that’s lefts goodbye to
Find a way that I can tell you

I hate this part right here…”

Comments (5) »

Fix in clipa asta

stau pe scaunul de la birou, cu picioarele ingramadite sub mine. 

imi atarna o suvita de par pe gat si ma gadila dar mi-e lene sa o prind.

al doilea pachet de tigari pe ziua de azi.

la cafea am pierdut numaratoarea.

script-ing.

Radiohead – House of Cards imi suna in casti.

nu mi-e somn.

nu sunt obosita.

si sa-mi dau singura una, ca am chef de munca.

Buna, sunt Ioana si sunt workaholica.

pana sambata, cel putin….

Radiohead – House of Cards

Comments (10) »

Chronicles of an outsider

“Hello. I’m the mind-twisted mind twister that fucks with your head. You’ll love it, I promise you. So sit back and enjoy the ride.”

Asa ar incepe totul….

Comments (3) »

Do you remember the time?…

  Ma uitam acum 2 zile pe portofoliul meu “din tinerete” si am dat peste articolul asta. L-am scris acum un an, pentru un interviu la Playboy (era vorba de un job de junior editor). Din pacate, n-am mai aflat niciodata nimic, tinand ca la doua zile dupa ce l-am trimis, Sarbu a vandut Playboy-ul, aflat la acea vreme la el.

A fost ciudata sa remarc cat de mult mi-am schimbat stilul de a scrie intr-un an, cat a trecut de atunci. Uitandu-ma acum peste el, am vazut multe lucruri puerile in felul meu de a scrie, dar am apreciat modul mai cizelat de astazi. I-am promis acu ceva vreme maica-mii ca odata si odata o sa scriu o carte. Cred ca o sa trebuiasca sa  imi mai schimb de cateva ori stilul ca sa pot scrie cartea aia…ma gandesc io.

Asa ca mi-am pus articolul asta pe blog ca un reminder pentru tot ce mi-am propus sa fac:

“Cred ca a venit timpul sa discutam despre sex in Playboy si din pespectiva unei femei. Fiind o revista pentru barbati,poate e bine sa stiti si voi, stimabili reprezentanti ai sexului tare, mentalitatea noastra sexuala. Asadar iata! Ce este sexul pentru femei? In mare parte ce este si pentru barbat: simtit bine, distractie, placere, insa in termeni mai frumosi si mai romantici ca totusi suntem sexul frumos. Negociam acum ceva vreme cu un prieten timpul alocat gandurilor despre sex iar el incerca sa ma convinga ca barbatii se gandesc la sex mai mult decat femeile,iar eu( tradatoare a feministelor ar putea zice unii) incercam sa ii explic ca si noi ne gandim la fel de mult, doar ca ne jucam in continuare rolul de puritane indiferente, ca asa e mai trendy.

            Cum sta treaba cu femeile si sexul? E simplu si totusi domnilor nu inteleg ce vi se pare atat de complicat. Suflete sensibile si pure, suntem create totusi dintr-o coasta barbateasca, mostenirea genetica trebuie sa vina cumva si de aici. Vorbim despre sex pretutindeni si cu toata lumea: la televizor, in ziare,la radio, in reclame, si noi vindem si cumparam prin sex caci, desi o negam, sexualitatea unei femei e un atu. Nu cel mai important, insa nici de omis. Am vazut cu totii “Sex and the city”( chiar si dumneavoastra domnilor si trebuie sa recunoasteti ca ati invatat multe de la fetele alea zapacite), am tras cu totii concluzii si ne-am educat sexualmente. Problema? Sexul romanesc e la standarde occidentale insa in mentalitati invechite si rusinoase. Suntem deci sexual vorbind un produs corcit, un hibrid intre noi si restul, caci deja nu mai detinem doar o singura influenta.

            Uitati-va cate reviste vand sexul prin pictoriale incendiare si exotice, prin vulgaritatea de bun simt si prin eleganta libertina a femeilor. Ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place, si acesta e un fapt pe care deja nu il mai neaga nimeni.

            Femeile vorbesc despre sex la fel de mult ca barbatii, insa undercover, sunt discutii deghizate in masti de romantism si sensibilitate sau putere si nerv.

Vorbim despre asta la televizor, cu prietenii, in filme si in carti. Exista pretutindeni un mesaj direct sau subliminal care instiga la sex. Femeile il emana, barbatii il popularizeaza. Da, sexul vinde si  se vinde!

            Suntem generatia care a explodat in sexualitate, am dat in parg, ne-am copt si inca experimentam. Suntem “generatia – Eva”, dornica mereu de ispite senzuale si fierbinti. Urmarim deviza Durex: “Sex mai bun pentru toata lumea!”

Leave a comment »

“Pitch – y” pie…

A trecut multa vreme de cand n-am mai scris…it’s been one month since my last (blog) confesion 😀

To make a long story short, dupa 5 zile de sarbatori la munte m-am intors acasa cu o indigestie de 2 zile (good way too loose 3 kg). Sambata trecuta am fost la munca (there was a pitch involved). Am muncit toti ca nebunii 6 zile incontinuu, ne-au crapat 2 calculatoare cu o zi inainte si n-am mai putut recupera nimic, ergo am luat de la capat TOT, un betiv a izbit masinile sefilor la ora 6 dimineata…a fost ca la balamuc…24 de ore de iad si haos.

Good things:

  • foarte multe lucruri invatate
  • sansa pentru un junior ca mine sa participe intr-un pitch
  • am ras cum n-am mai ras de foarte multa vreme
  • avem chiar si un potential jingle al agentiei ( “copii,copii,  hmmmmm, dddda ddde ce?, ha ha ha”) – prietenii stiu de ce
  • MAC-urile sunt vis ( inca am probleme cautand tasta cu mar la tastatura de acasa)
  • we bonded
  • puterea sa radem unii de altii ( unii cu altii, de fapt) de defectele fiecaruia.
  • dupa cateva zile de nesomn iti dai seama ca scrii limba elfa

Deci dupa o saptamana in care fiecare a dormit cumulat vreo 12 ore, in ultima zi io ramasesem singura care avea atata energie de parca eram posedata.

 O concluzie la care nu m-am dumirit inca daca este de bine sau de rau este faptul ca am devenit workaholic. Ptichul a fost joi, asa ca vineri am avut liber. A trecut o prietena de-a mea pe la mine, care vrea sa isi faca o firma si avea nevoie de niste sfaturi cu privire la modalitatile prin care isi poate face o reclama eficienta si ieftina. In 5 minute scosesem deja carnetelul si pixul si ii umplusem cateva pagini si inca mai aveam chef… Mda, sad, i know…

Copy-ii astia…tz tz tz

Comments (4) »