Archive for Ochiul critic al pseudo-soacrei

Dependenti de reduceri?

In mod normal nu recomand chestii. De data asta fac o exceptie si in acelasi timp si cateva constatari.

Tot mai multe site-uri de discounturi si oferte si-au facut simtite prezenta la noi. E o batalie destul de mare pe piata asta si lupta nu e intotdeauna fair. Exista monopol (sau incercari de monopol macar), exista tepe (vezi povestea cu Grouponul) si lista poate continua. Traim in Romania totusi, ne-am obisnuit cu lucrurile astea deja si se pare ca prea putini incearca totusi sa le mai schimbe.

Luam un caz particular – FunkyBiz. Stiu cine sunt pentru ca mi-am luat vouchere de la ei. Mi-au placut, desi eu nu-s nebuna cu reducerile. Mi-au placut pentru ca desi sunt si ei pe “oferte in masa”,  au un “personal touch” care le lipseste celorlalti. Nu mai mentionez ca ei chiar nu dau tepe – daca zic ca te bucuri de un voucher, chiar te bucuri, nu ajungi la fata locului ca sa constati ca de fapt descrierea ofertei nu era chiar asa reala, ca la altii (nu mai dau nume, n-are rost).

Iti iei un voucher de la FunkyBiz, stii de ce l-ai luat. Si stii c-o sa mai vrei sa mai iei. Intr-o masa destul de larga de site-uri de discount-uri, ei chiar fac diferenta la niste lucruri care conteaza pentru consumatorul de rand mai mult decat ne putem imagina. O zic din perspectiva unui cumparator. O zic si din perspectiva unui insight vazut de un om care lucreaza in publicitate.

E refreshing sa vezi calitate, e refreshing sa vezi si seriozitate si lipsa de tepe si “what you buy is what you get” si in plus de asta, chiar sunt Funky. Imi place pagina lor de Facebook, comunica vesel si cald si “funky” – exact asa cum spun ca sunt. Funky. I for one like it.

Vreti vouchere? Va plac discounturile? Aruncati un ochi pe FunkyBiz.ro, vi-l recomanda fata! 🙂

Comments (3) »

Random, ca de obicei

*****

Imi plac oamenii din metrou; uneori si aia din tramvai, atata timp cat nu ma ating. De fapt, cred ca imi plac oamenii, de la distanta. Se pare ca raman aceeasi antisociala dintotdeauna, dar zambesc frumos dupa ce mi-am dat singura cu usa-n gura si zic poante bune.

*****

Zilele astea acasa imi place mai mult ca oriunde. O fi si din cauza ca iar am uitat sa fiu civilizata cu locuitorii planetei? Da, chiar imi plac putini oamenii zilele astea. Cineva trebuie totusi sa vina acasa. Dup-aia, poate socializam iar.

*****

Uneori, un “du-te-n pula mea” spus sec, din suflet, nu ca o doamna, face mai mult decat un milion de cuvinte. Ce conteaza ca n-o am? Vorbim de intentie, nu de semantica. Oricum, treaba asta cu “be a lady” e cam overrated, zic eu.

*****

We’ve met before, nu?…

Love,

Heidi.

 

 

 

Leave a comment »

Autumn

Still no sleep.

Still morning.

Writing again… it only took a phone call and a familiar voice, the most familiar of them all..

Faith? It never left, although it wasn’t always “there”.

Don’t need the midnight streets anymore… or for now, at least.

I closed “home” in my heart so I never get lost.

Some wear the heart of a lion, others the soul of the wolf. And only those people know where strength begins and into what it blossoms.

And “forever”?… The only story we sometimes have the courage to believe in…

Comments (1) »

Poveste de viata

“Vis de om, de om trezit din somn…”  – slalom si drifturi printre cosmaruri si vise dubioase, asa, ca florile ascunse de mucegai… frumosul e acolo insa, bine ascuns, poate prea bine ascuns totusi…

*****

Dimineti agitate, fluieraturile muncitorilor si un domn batran care spune mereu “saru’mana, domnisoara. Azi zambiti?”. Oamenii sunt asa cum sunt, cine sunt eu sa-i schimb?… Unde sunt florile, palatele si eroii, vorba cantecului? Cum ne-am ratacit din drumul ala care trebuia?…

*****

Straini cu intentii bune ascunse sub un zambet politicos, oameni necunoscuti care cred in ce credeai tu odata pentru tine azi. Faith can be so strong but so hard to hold on to at times… Then what?

*****

Trecutul inca te defineste cumva, fie ca aduce cu el o lacrima inghitita pe ascuns sau un zambet. Speranta…. e totusi cea mai mare curva, aia care petrece cu tine cea mai frumoasa noapte din viata ta doar pentru ca dimineata sa constati ca a plecat fara sa lase vreo urma ca a fost vreodata acolo. Moare ultima, totusi, de fiecare data…

*****

Vis de om, de om trezit din somn, ca-n cantec. What do you do when you can’t go back and the road ahead is blocked?…

P.S. Never pray for mercy, always pray for strength. And at least one smile a day.

Comments (2) »

Stii cat de putin iti trebuie

ca sa fii “viu”? Cat de putin si de banal si uneori departe de “the greatest things in life”?

Ai nevoie de un viciu, in primul rand. Toti avem nevoie de vicii, ne intretin fericirea intr-un mod aparte, ca nimic altceva, jur. Judge me by my vices, they’ll tell you enough…

Ai nevoie de un pat in care sa dormi, in care sa te trezesti, in care sa te ascunzi, pe care sa il imparti.

Mai ai nevoie de oameni in jurul tau, oameni misto, oameni cu care ai o chimie la nivel de suflet, aia care te fac sa zambesti chiar si atunci cand iti spun ce nu vrei sa auzi.

Ai nevoie de ceva misto, ceva care sa iti placa. Nu un hobby. Ceva-ul ala pentru care sa te trezesti dimineata happy, ca altfel… imbatranesti devreme.

Ai nevoie de “acasa”, indiferent ce inseamna asta pentru tine, ca e un loc, o senzatie sau un om.

Si mai ai nevoie de niste dragoste. Nu corny, nu cliseic, nu The Beatles. Fara ea, te-ai dus dracu’ scurt. Ti se pare uneori ca fara ea e bine, e mai usor, e mai simplu, dar… n-ai “tinta”, esti descentrat, dezumanizat, pe jumatate. Si iti dai seama de chestia asta nu atunci cand n-o ai, ci atunci cand o ai.

Eu?… poate ca n-am totusi toate tiglele pe casa, sunt zbuciumata si impulsiva si uneori musc si zgarii peretii…

Eu?… mi-am dat pumni in cap atunci cand le-am avut pe toate, m-am infuriat atunci cand lipsea ce trebuia.

Dar uneori  imi aprind o tigara, pun o melodie, cea care trebuie, mereu, invat sa tac pentru cateva momente si sa nu mai musc niste gratii imaginare. Si atunci… imi dau seama ca poate totusi am mai invatat cate ceva…

Nebunia mea… e singura trasatura care o sa ma tina vie intotdeauna, neconditionat.

Leave a comment »

Sa fim “obiectivi”, zic…

Cel mai simplu lucru e sa stai pe margine si sa”tragi concluzii” despre altii. Te uiti lung, prinzi cate ceva, te mai uiti o data si apoi emiti pareri. Pe bune, chiar e cel mai simplu lucru din lume…. mai ales daca esti de partea “cealalta” a baricadelor.

Multi dintre noi isi consoleaza constiinta cu siguranta ca, de fapt, nimeni nu judeca, toate lumea are pareri obiective, pertinente, bazate pe argumente fondate bine, accentuate de experiente personale/ experiente ale cunostintelor/ tipare/ etc. Lista poate oricand sa continue desi, in majoritatea timpului, e exact acelasi rahat.

Ne-am nascut toti experti, invatati, psihologi cu aptitudini native, fara scoala, pregatiti la orice ora din zi sau noapte sa dam verdicte sau sa “diagnosticam”. Romanul se pricepe la toate, normal, mai ales la asta. Partea trista e ca in mare parte din timp, credem ca ii “frustram” pe altii, fara sa ne dam seama ca de multe ori frustrarea e de partea noastra, la final.

Poate ca odata, candva, am fost si eu de partea asta. Le stiam pe toate, le judecam pe toate. In mare parte din timp, sunt de partea cealalta, in mijlocul tuturor judecatilor venite din partea altora. Si as vrea sa spun ca lucrul asta ma mai atinge, ma mai framanta, ma mai deranjeaza. Sa lupt impotriva lucrurilor astora?… Neah, nu merita, e “distractiv” sa ii las pe altii sa construiasca in jurul meu ce vor ei, sa ii las sa imi atribuie diferite personalitati, masti, fete. E cel mai simplu lucru din lume. De ce? Pentru ca in timp ce oamenii din jur fac asta, tu iti permiti luxul de a merge printre ei fara masti, exact asa cum vrei. Si chiar e un lux lucrul asta.

Being me? That’s always simple, pacat ca mi-a luat ceva timp sa realizez asta. “Being me” for the rest of the world? That’s the fun part, sa lasi pe fiecare sa te perceapa si sa te vada asa cum vrea, asa cum ii e comod, asa cum isi doreste si cum ii e mai simplu. Unii ar numi asta nesimtire sau nepasare. Eu nu o numesc nicicum, caci n-are sens. E o diferenta fina intre a-ti pasa/ a fi om intre oameni si a ajunge sa te conturezi prin altii, intotdeauna, sa iti pese mai mult de ce spun ei despre tine decat ce stii tu despre tine. Si lupta asta… it’s not that worth it.

Poate ca sunt totusi nebuna, macar un pic, asa cum zic altii…

Totusi,  zilele astea… tac ceva mai mult si zambesc ceva mai des.

Comments (1) »

Astazi am apucat sa revad, pentru a nu stiu cata oara, The Godfather, toate cele 3 parti. De data asta, it seemed more different than other times, somehow.

This time, no thoughts shared…

Leave a comment »