Archive for night life

Ioana…

… se gandeste daca sa se intoarca aici

…. nu stie daca o s-o recunoasca cineva

…. de fapt, nu stie daca se mai recunoaste ea.

Viata asta e tare ciudata. Si unii oameni, recte eu, aparent, cu cat iau mai multe suturi in cur cu atat se ridica mai mult sau isi fac un invelis de otel greu de strapuns. Daca avem amatori, bring on the heavy artilery 😉

Other then that, as vrea sa spun ca m-am imbunatatit sau ca am mai putine personalitati dar nu pot sa mint. Injur mai mult poate, sunt un pic mai cinica, urasc la fel de mult prostia si ipocrizia, iubesc la fel de mult muzica, am aceeasi pisica cretina dintotdeauna si fumez ca orice turc ce se respecta.

Ma iubiti? Nu va recomand. Unii oameni chiar n-au leac.

Advertisements

Leave a comment »

* Cele mai dureroase lacrimi sunt cele care nu fac nici un zgomot atunci cand cad.

*****

Nu mai trec pe aici. Mi-e dor uneori de lucrul asta, ca de celelalte lucruri care odata, demult, faceau sens si nu scormoneau la sange sangele. Viata nu are buton de pauza. Nothing really does. Nu conteaza daca te rupi cand (te) pierzi, daca inca arati ca si cum ai fi om; pe dinuntru, insa, ti-ai dat foc de mult, a ramas cenusa si cate un jaratec care mai palpaie uneori ca sa nu uiti.

Nu stiu daca am plecat vreodata la fel cum nu stiu daca ma intorc. E ca intr-un cantec abstract, cu versuri albe care fac rima si sens in putine urechi.

*****

Se spune ca fetele mari nu plang – ele stau drepte si zambesc chiar si atunci cand le curge sange din suflet si merg inainte calcandu-si singure pe ramasite. Asa cica se nasc luptatorii si martirii. Am citit atat de multe povesti, dar cele pe care nu le-am uitat mi s-au scris in carne vie.

In the end, poti doar sa speri ca n-o sa mori cat inca traiesti….

Comments (1) »

Autumn

Still no sleep.

Still morning.

Writing again… it only took a phone call and a familiar voice, the most familiar of them all..

Faith? It never left, although it wasn’t always “there”.

Don’t need the midnight streets anymore… or for now, at least.

I closed “home” in my heart so I never get lost.

Some wear the heart of a lion, others the soul of the wolf. And only those people know where strength begins and into what it blossoms.

And “forever”?… The only story we sometimes have the courage to believe in…

Comments (1) »

Memoirs of an insomniac

* Sometimes it’s easier to die rather than to get some sleep.*

Eu si somnul suntem despartit de multi ani. Inca locuim impreuna, chiar stam impreuna in acelasi pat, eu intr-o parte, el mereu in alta; nu ne intersectam niciodata. Noaptea unul dintre noi iese sa se plimbe de nebun pe strazi. Acum ceva timp, asta era “remediul” meu pentru orice….

*****

Ma uit mereu la ceas. Ma gandesc cum naiba e iar 5 dimineata. Mai incerc odata sa adorm. Ma foiesc, imi trag perna pe ochi, ma rasucesc in pat de parca ar fi plin de spini. Trag perdelele, pun muzica, inchid muzica. Iar… pentru a nu stiu cata oara, cine mai tine socoteala?… Ma ridic din pat, imi zic ” o tigara si dup-aia dorm”. Cat de rar se intampla ca urmarea chiar sa se intample…

Trec prin viata net superior treaza mai mult decat dormind. Candva, demult, stiam sa dorm. Cred ca am uitat cum se face si asta nu mai e ca mersul pe bicicleta.

Candva, demult, stiam sa dorm. Nu era somn, totusi. Era “inchide ochii, ascunde-ti fata acolo si zambeste”. Si cand nu era somn, era altfel. Aveam un geam al meu unde furam locul pisicii, pe vremea cand inca scriam, pe vremea cand noptile veneau cu multe rasete si pahare de vin rosu, sec, cu multe filme si lumini stinse si saruturi pe umar furate, pe ascuns.

Astazi… nu mai doarme nimeni. Ratacim uneori pe strazi, noaptea tarziu, pe rand, unul cate unul. Uneori, nu ratacim deloc si in jur e mult zgomot, prea mult, zgomotul ala care te secatuieste pana cand, in final, in loc de somn, lesini, cu putin noroc.

Iar noaptea tarziu… cine mai poate sa fuga de ceea ce ar fi mai simplu sa nu-ti mai amintesti?…

Leave a comment »

Still thinking

of running towards the sea, without looking back.

Take off my shoes, undress all my worries.

All I would need would be THAT smile and a song. Wouldn’t know exactly which one to pick…

Can’t go back. Don’t want to be here. So I’ll just wait…

Leave a comment »

Poveste de viata

“Vis de om, de om trezit din somn…”  – slalom si drifturi printre cosmaruri si vise dubioase, asa, ca florile ascunse de mucegai… frumosul e acolo insa, bine ascuns, poate prea bine ascuns totusi…

*****

Dimineti agitate, fluieraturile muncitorilor si un domn batran care spune mereu “saru’mana, domnisoara. Azi zambiti?”. Oamenii sunt asa cum sunt, cine sunt eu sa-i schimb?… Unde sunt florile, palatele si eroii, vorba cantecului? Cum ne-am ratacit din drumul ala care trebuia?…

*****

Straini cu intentii bune ascunse sub un zambet politicos, oameni necunoscuti care cred in ce credeai tu odata pentru tine azi. Faith can be so strong but so hard to hold on to at times… Then what?

*****

Trecutul inca te defineste cumva, fie ca aduce cu el o lacrima inghitita pe ascuns sau un zambet. Speranta…. e totusi cea mai mare curva, aia care petrece cu tine cea mai frumoasa noapte din viata ta doar pentru ca dimineata sa constati ca a plecat fara sa lase vreo urma ca a fost vreodata acolo. Moare ultima, totusi, de fiecare data…

*****

Vis de om, de om trezit din somn, ca-n cantec. What do you do when you can’t go back and the road ahead is blocked?…

P.S. Never pray for mercy, always pray for strength. And at least one smile a day.

Comments (2) »

Stii cat de putin iti trebuie

ca sa fii “viu”? Cat de putin si de banal si uneori departe de “the greatest things in life”?

Ai nevoie de un viciu, in primul rand. Toti avem nevoie de vicii, ne intretin fericirea intr-un mod aparte, ca nimic altceva, jur. Judge me by my vices, they’ll tell you enough…

Ai nevoie de un pat in care sa dormi, in care sa te trezesti, in care sa te ascunzi, pe care sa il imparti.

Mai ai nevoie de oameni in jurul tau, oameni misto, oameni cu care ai o chimie la nivel de suflet, aia care te fac sa zambesti chiar si atunci cand iti spun ce nu vrei sa auzi.

Ai nevoie de ceva misto, ceva care sa iti placa. Nu un hobby. Ceva-ul ala pentru care sa te trezesti dimineata happy, ca altfel… imbatranesti devreme.

Ai nevoie de “acasa”, indiferent ce inseamna asta pentru tine, ca e un loc, o senzatie sau un om.

Si mai ai nevoie de niste dragoste. Nu corny, nu cliseic, nu The Beatles. Fara ea, te-ai dus dracu’ scurt. Ti se pare uneori ca fara ea e bine, e mai usor, e mai simplu, dar… n-ai “tinta”, esti descentrat, dezumanizat, pe jumatate. Si iti dai seama de chestia asta nu atunci cand n-o ai, ci atunci cand o ai.

Eu?… poate ca n-am totusi toate tiglele pe casa, sunt zbuciumata si impulsiva si uneori musc si zgarii peretii…

Eu?… mi-am dat pumni in cap atunci cand le-am avut pe toate, m-am infuriat atunci cand lipsea ce trebuia.

Dar uneori  imi aprind o tigara, pun o melodie, cea care trebuie, mereu, invat sa tac pentru cateva momente si sa nu mai musc niste gratii imaginare. Si atunci… imi dau seama ca poate totusi am mai invatat cate ceva…

Nebunia mea… e singura trasatura care o sa ma tina vie intotdeauna, neconditionat.

Leave a comment »