Archive for la vie boheme

In treacat.

M-am intors un pic aici, scurt, efemer, cat sa vad daca “gradina” mea e in paragina asa cum credeam… Am uitat de ea, ea nu m-a mai chemat si mi-am ratacit cuvintele, nici eu nu mai stiu pe unde…

Cand o sa le regasesc, o sa fac cea mai frumoasa “gradina”… poate una englezeasca, ca cea pe care o visez mereu.Deocamdata nu mai spun povesti. Nici eu nu le mai las sa ma spuna pe mine…

Astept primavara…

Advertisements

Leave a comment »

Stii cat de putin iti trebuie

ca sa fii “viu”? Cat de putin si de banal si uneori departe de “the greatest things in life”?

Ai nevoie de un viciu, in primul rand. Toti avem nevoie de vicii, ne intretin fericirea intr-un mod aparte, ca nimic altceva, jur. Judge me by my vices, they’ll tell you enough…

Ai nevoie de un pat in care sa dormi, in care sa te trezesti, in care sa te ascunzi, pe care sa il imparti.

Mai ai nevoie de oameni in jurul tau, oameni misto, oameni cu care ai o chimie la nivel de suflet, aia care te fac sa zambesti chiar si atunci cand iti spun ce nu vrei sa auzi.

Ai nevoie de ceva misto, ceva care sa iti placa. Nu un hobby. Ceva-ul ala pentru care sa te trezesti dimineata happy, ca altfel… imbatranesti devreme.

Ai nevoie de “acasa”, indiferent ce inseamna asta pentru tine, ca e un loc, o senzatie sau un om.

Si mai ai nevoie de niste dragoste. Nu corny, nu cliseic, nu The Beatles. Fara ea, te-ai dus dracu’ scurt. Ti se pare uneori ca fara ea e bine, e mai usor, e mai simplu, dar… n-ai “tinta”, esti descentrat, dezumanizat, pe jumatate. Si iti dai seama de chestia asta nu atunci cand n-o ai, ci atunci cand o ai.

Eu?… poate ca n-am totusi toate tiglele pe casa, sunt zbuciumata si impulsiva si uneori musc si zgarii peretii…

Eu?… mi-am dat pumni in cap atunci cand le-am avut pe toate, m-am infuriat atunci cand lipsea ce trebuia.

Dar uneori  imi aprind o tigara, pun o melodie, cea care trebuie, mereu, invat sa tac pentru cateva momente si sa nu mai musc niste gratii imaginare. Si atunci… imi dau seama ca poate totusi am mai invatat cate ceva…

Nebunia mea… e singura trasatura care o sa ma tina vie intotdeauna, neconditionat.

Leave a comment »

Uneori

stau pe pervazul de la geam, ca o pisica, ascunsa in spatele perdelelor rosii, cu picioarele stranse sub mine. Fumez o tigara si apoi o alta tigara, ascultand zgomotul masinilor care trec grabite prin noapte, lasand muzica sa curga si sa vorbeasca asa cum o face de atata vreme.

Si uneori, restul nu mai conteaza.

Leave a comment »

Fiecare zi e altfel, desi uneori toate par la fel.

O duminica seara ascultand Louis Armstrong si Ella Fitzgerald in masina, cu picioarele stranse sub noi, privind masinile care trec. Un zambet nou pentru fiecare lacrima care a trecut. Povesti despre inceputuri haioase si pline de neprevazut, despre “secunda aia in care totul a parut altfel, clar”, despre bucati de suflet care nu vor muri niciodata, care nu se vor pierde niciodata, care sunt intotdeauna aici oricat am incerca sa le negam sau sa fugim.

Curajul? Puterea de a nu te mai ascunde, de a nu mai nega, de a nu mai fugi, de a te privi in oglinda fara masti, exact asa cum esti.

Curajul? Puterea de a recunoaste…

Un rasarit privit din masina, intorcandu-ne acasa.

Si somnul, gol, zambind.

Leave a comment »

Summertime

Insomniile mele nu vin niciodata singure. Uneori par nesfarsite si musca cu ciuda, insa intotdeauna aduc cu ele un amalgam de ganduri despre ceva, cineva si “cum ar fi…” Somnul vine greu, vine putin si cerne de prea multe ori vise fara raspuns, inexplicabile. Dimineata, incercam sa ascundem cearcanele care atarna in colturile pernei si zambim politicos incercand sa uitam.

*****

Miroase a vara pe terasa mea si e cald betonul sub talpi. Feels like the right mood and the right place. Do you know what’s the only thing missing?…

Comments (2) »

24.

Din ciclul “de cate ori e ziua mea an angel loses his wings”. De ce? Ca asa vreau eu 😀

Nu, nu m-am facut mai desteapta, mai inteleapta, mai frumoasa, mai buna, etc. Asa ca daca sperati ca asta se va intampla…well… ptiu, ce ghinion aveti!! Stiti cum e, speranta moare ultima, da’ moare si-aia.

Vocile mi-au urat la multi ani! Eu le cred.

George Baker – Little green bag

Comments (5) »

For a fraction of time

M-as urca in tren. As pleca. As sta in fund pe o plaja goala, oricat de frig ar fi. Si ar fi liniste.

Mylene Farmer & Seal – Les Mots

Leave a comment »