“How will my story ever be told now?”…

Gnarls Barkley – Who’s gonna save my soul

“Got some bad news this morning
Which en turn made my day
When this someone spoke I listened
All of a sudden has less and less to say
Oooo how could this be
All this time I’ve lived vicariously
Who’s gonna save my soul now
Who’s gonna save my soul now
How will my story ever be told now
How will my story be told now

Made me feel like somebody …huh
Like somebody else
Although he was imitated often
It felt like I was being myself
Is it a shame that someone else’s song
Was totally and completely depended on

Who’s gonna save my soul now
Who’s gonna save my soul now
I wonder if I’ll live grow old now
Getting high cause I feel so low down
And maybe it’s a little selfish
All I have is the memory
Yet I never stopped to wonder
Was it possible you hurtin’ worse than me
Still my hunger turns to greed
Cause what about what I need
And Ooooo

Who’s gonna save my soul now
Whooooo’s gon save my soul now
Oooo I know I’m out of control now hoohooo
Tired enough to lay my own soul down”

Cat de true le zice nenea asta. Asa se intampla si in viata. Ma gandeam azi, am vazut lately in jurul meu multe povesti de dragoste care s-au ruinat, oameni care intr-o zi se iubeau si a doua zi erau straini.

Si ma tot intreb cate din povestile alea de iubire chiar au fost asa, cat au fost adevarate? Cati s-au iubit cu adevarat sau doar au crezut ca se iubesc, hraniti de dorinta de a simti asta, dar fara a o simti cu adevarat?

Cati si-au pus sufletul pe o tava pentru nimic? Cati l-au primit inapoi pentru ca nu era destul de bun?

Incep sa ma intreb daca chiar e adevarata toata treaba asta cu true love stories. Pentru ca suntem crescuti asa de mici, cu mitul unei iubiri adevarate, al sufletelor pereche, al dragostei din povesti. Nimeni nu ne invata insa ce sa facem cand totul se termina, nu ne invata cum sa trecem mai departe si dupa ce criterii sa judecam ce facem dupa.

Bine zis “who’s gonna save my soul”. Toti credem ca dragostea ne salveaza din mizeriile vietii, din singuratate, din toate. Cineva imi zicea pe vremea cand inca credeam si eu in povesti ca indiferent cat de mult ai iubi un om, vei sta cu el doar atata timp cat vei fi tu happy. Mare vorba ai zis atunci, sa stii. Am crezut ca e egoism cand ai zis-o, dar asa e.

Mi-e greu sa mai cred in iubirile astea nemuritoare azi, cand stiu ca uneori am fost si eu acolo, pentru ca a doua zi sa fiu jos. Plangi. Mori in tine. Te consumi. Dar te scuturi de praf, te ridici si eventual cauti pe altcineva care pentru o vreme ar putea sa iti ofere iluzia aia de happiness sau poate chiar true happiness.

Si mai sunt si orgoliile. Orgoliile alea tampite care te tin in singuratate, care te impiedica sa vorbesti si sa spui lucrurile asa cum sunt. E, poate, cea mai idioata forma de sah aplicat in viata reala. Astepti de fiecare data mutarea pe care o face celalalt, calculezi din timp, studiezi variantele si in final ajungi sa give up si sa nu mai faci nici o “mutare”.

Da, jocurile fac parte din viata, fac parte din “drumul catre acolo”, dar tre sa mai si stii cand sa opresti joaca, altfel risti sa ramai doar cu niste jucarii stricate. Si cand jucariile se strica, chiar daca te duci sa cumperi unele la fel, stii ca nimic de fapt nu mai e la fel.

Cred ca uneori ne chinuim prea mult sa fim ceea ce nu suntem de fapt.

Si la sfarsitul zilei, iti pui capul pe perna, te gandesti la toate iubirile trecute si la cele care poate ca or sa vina si te intrebi “who’s gonna save your soul?”…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: