Cand ploua, printesele se ascund. Isi ascund magia departe de lume. Isi lasa deoparte rochiile de bal, coroanele de aur si o zana buna care sa le preamareasca destinul fericit.
Ele nu mai cred in Feti-Frumosi. I-au lasat in poveste, cu calul lor alb cu tot. S-au saturat de dorinta lor obsesiva sa se bata cu toti zmeii, sa cucereasca toate taramurile, sa-si demonstreze pentru a mia oara barbatia. Le-au dat jos straiele de aur si au descoperit niste barbati obisnuiti, cu orgolii si frustrari si capacitatea de a gresi.
Iar ele s-au saturat de rochiile alea imense si incomode, de obligatii, de traditie, de obiceiuri bune si obedienta.
S-au dus sa munceasca.
Fumeaza.
Poarta pijamale.
Stau in pat, cu laptopul in brate, fumeaza, injura si scriu pe blog.
Am incercat cu neputinta sa adorm. Patul nu-mi mai pare primitor si cald. Ma uit la Mitzi cum se rasfata si troneaza in mijlocul patului meu, cu labele in sus, torcand zgomotos.
Am inchis si am deschis geamul de zece ori. E zgomot. E liniste. E zgomot. E prea liniste. Si nu-mi mai place sa ma aud gandind.
Prea multe tigari azi.
O sa-mi fie dor de locul de la geam. Am mai spus-o, stiu…
Ma simt ca o pisica fara stapan, pe care cineva o muta intr-un loc nou.
Un alt scenariu de zi cu zi. Peisajul se schimba, desi elementele sunt aceleasi..
Te uiti in oglina. Tii capul sus, caci asta esti. Privirea se intuneca. Caci asta esti…
Blandetea aia din privire apare rar. De ocazie, asa. Lasi pe fiecare sa vada in tine exact ce vrea. Nu-ti pasa. Confirmarile sunt efemere si overrated. Cei care conteaza n-au nevoie nici macar de o grimasa pe fata ta ca sa stie ceva. Nici de o alta privire. Nici de un alt zambet. Nici tu n-ai nevoie, for that matter.
Putine lucruri te mai misca. Prea rar te mai impresioneaza. Putine mai dor…
Cateva cicatrici doar. On the inside, so you can always remember…