Vuiesc mediile ca a murit Michael Jackson.
Lumea e in doliu.
A facut vanzari post-mortem cat pentru ultimii 15 ani de viata.
Toate posturile de tv si de radio sunt pline de melodiile lui.
Vedetele ies la interval.
Toata lumea l-a iubit, toata lumea l-a adorat, toata lumea il cunoastea mai bine decat Freud.
“Vai ce om era”. “Vai ce prieteni eram.”
Toata lumea a aruncat cu cacat in el cand au fost procesele. Acuma nu mai conteaza ca e pedofil, ca si-asa ca e mort. Pentru turneul pe care il avea planificat ceruse expres pe scena un cor de 50 de copii… ca la piata: te uiti, alegi, cercetezi marfa, abia apoi o iei acasa. Ce natie de imbecili ipocriti suntem!
Si eu am fost fan MJ. In muzica, omul ramane un nume. Cand muzica nu mai e de ajuns, scoatem de la naftalina tot ce se poate scoate din viata privata a omului.
Presa e mai rea decat mustele alea enervante ce trag la rahat. S-a sinucis/ a fost omorat/ s-a restras si el pe insula aia alaturi de Ceausescu si de Elvis/ bla.
Ce trist…traim din vietile altora. Ne facem idoli. Ne sinucidem pentru ei. Facem crima pentru ei. Facem orice. Nu stim sa-i lasam sa traiasca cum nu stim nici sa ii lasam sa moara.
Traim din rahatul si din gloria altora si ni se pare ca suntem poleiti cu aur. Suntem o planeta de nas-in-cur-isti. Rahatul altora miroase mereu mai bine ca al nostru, clar. Dupa atatea decenii, publicitatea inca n-a educat pe nimeni. Ala e artistul. Ala e omul din spatele artistului. In viata lui privata poate sa faca ce vrea banana lui sa faca. Asta cica asa, ca sa fim informati. Nu, asta tot asa, ca sa fim nas-in-cur-isti.
Eu nu-mi tai venele ca a murit Michael. Nici n-ascult de cand a murit muzica lui ca o disperata. Asta ma face un om rau? Nu mai sunt fan? Nu empatizez cu doliul unei planete intregi? De ce nu m-am dus si eu sa plang in fata ambasadei SUA?
Sunt de cacat, stiu. But at least it’s my shit.
Scuzati-ma, ma duc sa ma auto-flagelez in tacere, ascultand Thriller….
