A facut vanzari post-mortem cat pentru ultimii 15 ani de viata.
Toate posturile de tv si de radio sunt pline de melodiile lui.
Vedetele ies la interval.
Toata lumea l-a iubit, toata lumea l-a adorat, toata lumea il cunoastea mai bine decat Freud.
“Vai ce om era”. “Vai ce prieteni eram.”
Toata lumea a aruncat cu cacat in el cand au fost procesele. Acuma nu mai conteaza ca e pedofil, ca si-asa ca e mort. Pentru turneul pe care il avea planificat ceruse expres pe scena un cor de 50 de copii… ca la piata: te uiti, alegi, cercetezi marfa, abia apoi o iei acasa. Ce natie de imbecili ipocriti suntem!
Si eu am fost fan MJ. In muzica, omul ramane un nume. Cand muzica nu mai e de ajuns, scoatem de la naftalina tot ce se poate scoate din viata privata a omului.
Presa e mai rea decat mustele alea enervante ce trag la rahat. S-a sinucis/ a fost omorat/ s-a restras si el pe insula aia alaturi de Ceausescu si de Elvis/ bla.
Ce trist…traim din vietile altora. Ne facem idoli. Ne sinucidem pentru ei. Facem crima pentru ei. Facem orice. Nu stim sa-i lasam sa traiasca cum nu stim nici sa ii lasam sa moara.
Traim din rahatul si din gloria altora si ni se pare ca suntem poleiti cu aur. Suntem o planeta de nas-in-cur-isti. Rahatul altora miroase mereu mai bine ca al nostru, clar. Dupa atatea decenii, publicitatea inca n-a educat pe nimeni. Ala e artistul. Ala e omul din spatele artistului. In viata lui privata poate sa faca ce vrea banana lui sa faca. Asta cica asa, ca sa fim informati. Nu, asta tot asa, ca sa fim nas-in-cur-isti.
Eu nu-mi tai venele ca a murit Michael. Nici n-ascult de cand a murit muzica lui ca o disperata. Asta ma face un om rau? Nu mai sunt fan? Nu empatizez cu doliul unei planete intregi? De ce nu m-am dus si eu sa plang in fata ambasadei SUA?
Sunt de cacat, stiu. But at least it’s my shit.
Scuzati-ma, ma duc sa ma auto-flagelez in tacere, ascultand Thriller….
Acum an an si ceva, aproape 2, am citit 199.000 a lui Frederic Beigbeder. O carte care nu mi s-a parut extraordinara, dar a avut niste chestii misto si spuse somehow different, apropo de fascinanta lume a advertisingului. Dar in fine, nu e o recenzie de carte postul asta.
Ideea e alta. La inceputul fiecarui capitol, Beigbeder avea o pagina in care era prezentata o reclama si nu tocmai la modul care ar vinde unui public normal. Pe scurt, chestii somwhow sick din mintea explodata a unui creativ.
Si ma gandeam azi ca nu cred ca existe vreun creativ care sa nu aiba un folder in calculator sau a little black book unde sa nu existe chestii de genul asta, chestii pe care nu le-ar arata niciodata clientului pentru ca stie ca sunt cumva bolnave, desi poate ar vinde – unui consumator inteligent, usor cinic, cu un simt dezvoltat al umorului (negru).
Tin minte ca acum ceva vreme, naiba mai stie cand, ma uitam la o reclama la sapun si ma gandeam ce kitch e. Nu mai stiu ce marca era, nici nu conteaza, ca n-au aia bani destui sa le fac io publicitate pe blogul meu ), ideea e ca mi s-a parut atat de corny… must-uri: arati mult clabuuuuuuuuuuuuuc, arati petala de floare cu ph-ul neruinat de la sapunul ala, o arati pe una de zambeste tamp ca na, a venit ziua aia din luna cand utilizeaza si ea apa si chiar si sapunul si acu ca si-a dat jegul jos poate chiar sa si zambeasca ca na, nu mai are colturile gurii prinse in resturi de…. mai bine nu continui ca o sa ziceti ca is si mai bolnava decat sunt )
Asa. Trecem peste.
Da’ ma gandeam cum ar fi o reclama de-aia maxim scabroasa la sapun. Sa arati cel mai delicat si utopic sapun cu putinta si sa ai ca protagonist un mega jegos, nespalat, cu 5 straturi de murdarie pe el. Sa fie scabros, murdar, bolnav, realist. Why be ashame to tell the truth? Nu asta e scopul unui blestemat de sapun? Sa curete MURDARIA? bine, macar pe aia fizica, murdaria de alta natura nu se duce cred nici cu acid sulfuric sau soda caustica.
Ba, bottom line, vreau sa vad si io chestii altfel. Le-as face eu, dar cine imi da voie? Vreau sa nu mai vindem utopii de genul asta. Why are people so affraid to tell the truth?…
Start bitching, it’s monday! Cand ti-e somn maxim si esti inca ametit dupa weekend si nu te poti trezi si aia de la birou suna in disperare. Si pisica aia cretina te calca pe fata “din greseala” gen “Coae, plm, da-te dracu’ jos din pat si tu odata ca mi-e foame maxim si tavita cu nisip e murdara si mi-e prea lene sa miaun. Are you awake? Now? Now? Now?”
In fiecare dimineata de luni te gandesti maxim f**t in aripa ca mai e o groaza pana la weekend si ca o sa treaca al naibii de greu, asa ca ii lasi pe toti sa sune in disperare in timp ce iti pui perna pe cap.
Am aproape doua saptamani de cand sunt cam leguma. No more. Enough. Today i feel like going to war Am chef sa imi tocesc putin coarnele si astept un teren de joaca care sa ma provoace, care sa ma incite, care sa imi incarce bateriile. Da, stiu ca va ganditi ca sunt nebuna. Da, sunt. Da, e foarte probabil sa sufar de personalitate multipla. Da, e mai comod ori la o extrema ori la alta ori la amandoua decat intre ele, in mijloc.
Copywriting mood this week. Daca n-am de lucru, nu-i nimic, imi gasesc. )
Urasc clientii retarzi care niciodata nu stiu nimic dar pretind ca stiu totul mai bine decat tine. Ii urasc pentru infumurarea cu care cred ca isi stiu mai bine clientii dar de fapt nu stiu nimic. Au orgolii stupide si nefondate, sunt frustrati si ignoranti. Dar na, clientul nostru stapanul nostru, nu?
De asemenea detest profund oamenii din aceeasi categorie care inca au ramas la nivelul publicitatii de acum 5 ani, care nu vad dincolo de o imagine sau un cuvant si vor mura in gura direct. Ii detest pentru ca ma obliga sa fac acele compromisuri creative care imi fut mie neuronii, care nu ma fac mandra de munca mea, care ma frustreaza si la sfarsitul zilei ma fac sa im bag picioarele in toate. Si tot ei vorbesc despre pasiunea si dedicarea noastra, despre profesionalism si achieve higher. Bullshit! Niciodata n-o sa ai si asta si clienti educati. Macar de si-ar da si ei seama ca astia din target nu-s asa de retarzi pe cat cred ei. Da, ok, sunt copywriter. Mint frumos, vand bullshit si ma joc cu mintea oamenilor. Sunt platita pentru asta. Dar de aici pana a-l face pe unul prost pe fata e cale lunga.
Si da, cred ca sunt io o naiva ca vreau chestii misto si destepte si funny. Pentru ca vreau sa se uite cineva la o blestemata de reclama si ok, tre’ sa ii vanda direct produsul. Dar ar fi frumos sa il fac sa si gandeasca. Utopie? Da, probabil….
Aoleu, mama, nu puteai sa ma faci mediocra, prostuta si fara aspiratii? Era mai simplu…. )
Primul weekend acasa dupa o luna. Nebunia s-a terminat. Sper ca toate porcariile alea din cafea si redbull sa iasa cat mai repede din organismul meu pentru ca ma omoara surescitarea.
Ieri dimineata am ajuns acasa la 11. Si am dormit de la pranz pana azi dimineata. Ma simt complet rupta de lume si as vrea sa-i vad pe toti cei de care mi-a fost dor in luna asta…
Feels soooooooooo gooooooood at home, in patutul meu… O sa fie naspa pana o sa ma intorc la ritmul meu normal, dupa toata nebunia si haosul din ultima luna. Si culmea, ca n-a fost doar la munca… Pure chaos, my friends….
Am chef sa fac o mie de lucruri si in acelasi timp vreau sa zac. Am chef sa vad o mie de oameni si in acelasi timp nu vreau sa vad pe nimeni. Si trebuie sa ma adun si sa mai fiu si eu cu mine, sa-mi pun tot haosul in ordine…
Cu riscul ca o sa sune corny, am avut noroc de oameni care au fost langa mine one way or another luna asta. Si a contat enorm. N-am clacat. Si asta a contat cred cel mai mult pentru mama, care si-a facut mii de griji ca n-o sa rezist si ca o sa clachez…
N-am chef azi sa povestesc toate cat au fost, bune sau rele. Alta data, maybe…
Song of the day: Pussycat Dolls – I hate this part
“I know you’ll ask me to hold on
And carry on like nothings wrong
But there is no more time for lies
Cause I see the sunset in your eyes
I can’t take it any longer
Thought that we were stronger
All we do is linger
Slipping through our fingers
I don’t want to try now
All that’s lefts goodbye to
Find a way that I can tell you
Aseara aveam pofta de paste. As fi vrut sa gatesc. A trecut multa vreme de cand am gatit ultima data. N-am mai avut timp, n-am mai avut chef. Usualy nici nu gatesc chestii wow pentru mine, ci pentru prieteni. In ultima vreme parca am tot mai putina vreme si pentru prieteni. Time is against me, maybe…
***
Mama imi tot spunea la un moment dat ca daca vreau sa fiu o scriitoare buna, trebuie sa invat sa scriu si cand sunt fericita. In mare pentru ca scriu si scriu bine atunci cand sunt nefericita. E greu. Sunt haotica cand sunt fericita, nu ma pot aduna, am 1000 de ganduri pe care nu le pot controla. Fericirea e deci daunatoare dar nu as renunta la ea niciodata. it’s mine to have or give….
***
E fotograf (not you, T.). L-am vazut prima oara in metrou acum 2 saptamani. Azi l-am vazut in cladirea unde lucrez. Am schimbat doua vorbe si o bricheta. E poate unul dintre cei mai frumosi barbati pe care i-am vazut. Mi-a zis ca am ochii frumosi si rari (ca si culoare, that is). Imi plac barbatii frumosi, dar cei atat de furmosi tind sa iti ia ochii si atunci devin doar o bucata de….. carne, un bibelou de la care nu mi-as putea dezlipi niciodata privirea. Imi plac micile imperfectiuni. O cicatrice mica, poate… detalii care sa ii faca umani si nu zei.
***
Am nevoie de timp. Un timp al meu. Ioana Time… Ochiul ala nterior se deschide iar si mintea mea are nevoie sa vada lucrurile asa. This comes with time…
***
Sunt multe lucruri frumoase in lume si parca incep din nou sa le vad. Ieri am gasit pe adsoftheworld niste chestii care m-au impresionat profund. De ce nu au si romanii aceeasi mentalitate deschisa si relaxata si plina de viata? As vrea uneori sa fiu copywriter dincolo. Acolo nu mai trebuie sa te joci cu mintile oamenilor ca la noi. Acolo e un teren de joaca unde ei iti pregatesc ustensilele si asteapta sa vii cu jocul….
***
Derutez oamenii. Unii imi spun ca Ioana din viata reala (pe fatza, cum ar spune Raducu) nu pare aceeasi cu cea care scrie pe blog. The 2 are one and the same, believe me, in varianta de completare, desigur
***
Am inceput sa nu mai caut o singura muza. Devin muze pe parcurs, de la o perioada de timp la alta, oameni, lucruri, stari, detalii…
Desi sunt copywriter si gen putine lucruri din lumea asta ar trebui sa ma mai impresioneze, azi am gasit un spot mai vechi incredibil. Stiu ca o sa para mushy, dar m-am uitat la el de vreo 5 ori, cu lacrimi in ochi….
Telecom Italia – Mahatma Ghandi commercial
“if you want to send a message, it must be a message of Love. It must be a message of Truth. I want to capture your hearts Let your hearts clap in unison with what I’m saying.” – Ghandi
), ideea e ca mi s-a parut atat de corny… must-uri: arati mult clabuuuuuuuuuuuuuc, arati petala de floare cu ph-ul neruinat de la sapunul ala, o arati pe una de zambeste tamp ca na, a venit ziua aia din luna cand utilizeaza si ea apa si chiar si sapunul si acu ca si-a dat jegul jos poate chiar sa si zambeasca ca na, nu mai are colturile gurii prinse in resturi de…. mai bine nu continui ca o sa ziceti ca is si mai bolnava decat sunt 
